SFINTII PARINTI INDRUMATORI PE CALEA ORTODOXIEI

Calitatea rugaciunii consta in a se ruga cineva cu duhul si cu mintea, si se roaga cineva cu mintea cand priveste la intelesul ce se afla in Scriptura si primeste prin aceasta urcusuri de intelesuri in inima sa, prin cugetari vrednice de Dumnezeu. Ceea ce da viata sufletului este calitatea; aceasta pricinuieste roada.
In efortul de a se aduna in rugaciune si de a se adresa lui Dumnezeu, credinciosul nu trebuie sa se poarte in amanunte privind cantitatea, masura sau intonatia- modul de rostire a stihurilor, dupa cum nici sa-si creeze reprezentari sau imagini ale lucrurilor meditate, ci trebuie sa patrunda sensul si semnificatia lor interioara, sa se gandeasca la realitatile duhovnicesti inalte, pe care le evoca ele.
Cuviosul Nichita Stihatul ne recomanda ca mintea sa staruie in cugetarea lor, pana ce sufletul uimit de iconomia lui Dumnezeu, se va trezi la inaltele lor intelesuri si astfel, se va misca fie spre preamarirea Lui, fie spre intristarea cea de folos.
Cel dintai pericol, in privinta cantitatii , il constituie obisnuinta, care poate duce la o rostire mecanica, lipsita de profunzime, de duh, a rugaciunilor, fara surprinderea si experierea adevaratei lor rezonante interioare.
Pentru a evita astfel de situatii, Sf. Grigorie Sinaitul ne recomanda sa alternam rugaciunile, zilnic. Cuv. Nichita Stihatul ne indeamna ca mai mult decat indeletnicirea cu psalmii, sa iubim in rugaciune metaniile, care tin locul slujirii. Si tot la fel, trebuie pretuit mai mult decat starea in picioare- citirea, care este izvorul rugaciunii curate.
Nu ocoli – spune Teolipt Mitropolitul Filadelfiei- plecarile genunchilor. Caci plecarea genunchilor inchipuie caderea pacatului de la noi si marturisirea lui, iar ridicarea inseamna pocainta, inchipuind fagaduinta unei vieti intru virtute. Dar fiecare ingenunchere sa se faca cu chemarea intelegatoare a lui Hristos, ca prinzandu-ne cu trupul si cu sufletul de Domnul, sa ni-l facem milostiv pe Dumnezeul sufletelor si trupurilor.Tot razboiul ce se aprinde intre noi si dracii cei necurati nu se poarta pentru altceva decat pentru rugaciunea duhovniceasca. Caci lor le este foarte potrivnica si urata iar noua foarte mantuitoare si placuta.
Sf. Grigorie Sinaitul ne avertizeaza ca sunt doua feluri de razboaie in vremea rugaciunii: unul al harului dumnezeiesc si altul al inselaciunii diavolesti.
Semnele inselaciunii diavolesti sunt: impietrirea inimii cea lipsita de umilinta, inaltarea semeata, imbuibarea pantecelui, multa vorbire , trandavia, inchipuirea de sine si lauda pentru lucrare, caldura fara dulceata, starnirea salbatica a trupului.
Rugaciunea fiind o lucrare spirituala, interioara, ispita diavolului este in principal de ordin interior, chiar daca vine adesea, prin intermediul lucrarilor externe.
Sufletul spune Filotei Sinaitul- e imprejmuit si ingradit de catre duhurile rautatii si legat cu lanturile intunericului, neputand din pricina intunericului din jurul sau, sa se roage cum vrea. Caci este legat intru ascuns, fiind orb cu ochii dinlauntru. Deci cand va incepe sa se roage lui Dumnezeu si sa vegheze prin rugaciune, se va izbavi de intuneric, caci astfel nu poate cunoaste ca inlauntru, in inima, este o alta lupta si o alta impotrivire ascunsa, si un alt razboi al gandurilor rautatii.
Daca te ingrijesti de rugaciune spune Evagrie-pregates-te impotriva navalirii dracilor si rabda cu barbatie, biciuirile lor. Caci vor veni asupra ta ca fiarele salbatice si tot trupul ti-l vor chinui.
Lupta pe care o da rugatorul se refea in principal, la inchipuirile si gandurile ratacitoare.
Rodul inchipuirilor sau al imaginatiei il constituie inchipuirile si fanteziile, lucrari ale mintii cazute in pacat, lipsita de darul discernamantului spiritual. Aceste inchipuiri pot izvori din propia noastra minte sau pot fi provocate de diavol.
Atunci cand diavolul nu izbuteste sa nascoceasca, in mintea celui ce se roaga, inchipuiri care sa-l indeparteze de rugaciunea curata, atunci diavolul declanseaza mecanismul amintirii.
Amintirea -spune Evagrie- iti aduce in vremea rugaciunii sau inchipuiri de ale lucrurilor de odinioara, sau griji noi sau fata celui ce te-a suparat… El nu inceteaza prin urmare sa puna in miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata impiedica din drumul sau mai bun si din calatoria catre Dumnezeu.
Sf. Marcu Ascetul ne invata ca atunci cand ne rugam sa nu ingaduim nici unui gand sa intre, nici alb nici negru, nici din dreapta, nici din stanga, nici scris, nici nescris, afara de cererea catre Dumnezeu si de iluminarea si de raza de lumina cei vine partii conducatoare a sufletului din cer.
O alta ispita este descrisa de Cuv. Nichita Stithatul: ” RUGANDU-TE si cantand psalmi Domnului, ia aminte la viclenie. Caci dracii sau ne inseala, furisandu-ne in simtirea sufletului sa spunem unele in locul altora, abatand stihurile psalmilor spre hulire, ca sa zicem cu gura cele ce nu se cuvin; sau facand noi inceputul psalmilor, pun sfarsit cuvantului nostru risipindu-le pe celelalte din minte, sau ne intorc mereu la acelasi stih, nelasandu-ne din pricina uitarii sa gasim stihul urmator, sau aflandu-ne la mijlocul psalmului, iau deodata din mintea noastra toata amintirea stihurilor rostite… Iar aceaasta o fac ca sa ne arunce in negrija si in trandavie si ca sa zadarniceasca roadele rugaciunii noastre”.
O alta lupta vicleana a diavolului o constituie parasirea duhovniceasca.
Viclesugul acesta consta in faptul ca ” pentru o vreme se despart dracii intre ei insisi. Si daca vrei sa ceri ajutor impotriva unora, vin altii in inchipuiri ingeresti si ii alunga pe ceilalti, ca tu sa fii inselat de ei parandu-ti ca sunt ingeri.
Daca am rezistat acestor ispite si ne-am facut rugaciunea curat, trebuie sa ne pazim si dupa aceasta de ispita diavolului, pentru ca, dupa cum pune Sf. Ioan Scararul diavolii nu ne lasa nici dupa rugaciune, ci incearca sa ne supere cu naluciri necuvenite cautand sa ne prade parga sufletului.

RAIUL RUGACIUNII Preot Ioan C Tesu

DIMINEATA AUZI GLASUL MEU

Rugaciunea incepe prin rostirea simpla uneori mecanica, a formelor si formulelor cunoscute ca adresare catre Dumnezeu, pentru ca mai apoi, prin curatirea de patimi si practicarea virtutilor, prin inaintarea in experierea ei catre formele cele mai inalte, sa devina rugaciune continua, neintrerupta si neincetata.
Avva Filimon ne recomanda sa tinem permanent rugaciunea in inimile noastre si, fie ca mancam, fie ca bem, fie ca ne aratam dragostea fata de semeni, pe drum sau in casele noastre, sa avem cugetarea treaza si mintea neratacita, rostind si meditand la rugaciune.
Focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor lui Duhului sa arda pururea pe altarul sufletului tau.( Ioan Carpatinul)
In general SFINTII PARINTI vorbesc despre rugaciunea dupa randuiala si despre rugaciunea libera. Cea dintai este savarsita la momente stabilite si intrate in practica bisericii. Cea libera, nu este legata de circumstante de timp sau de loc, ci doar de mod. Scopul ei este de a pastra gandul la Dumnezeu intre momentele in care nu se savarseste rugaciunea ” canonica”, de a umple timpul dintre aceste rugaciuni dupa randuiala, cu meditarea la Dumnezeu. Rugaciunea libera se savarseste oricand sufletul simte nevoia de a vorbi cu Dumnezeu, cand se aprinde dorul de desavarsire.
Cand te trezesti in fiecare zi dimineata, inainte de a te apuca de lucrul de mana, cugeta la cuvintele lui Dumnezeu. Iar de este ceva de facut inainte, fie patul, fie de spalat niscai vase, fie orice alt lucru, fa aceea cu toata sarguinta, fara zabava.(Isaia Pustinicul)
Acela ce vrea sa ajunga la nepatimire, trebuie sa se indeletniceasca de dimineata cu rugaciunea si cu linistea mintii. In ceasul dintai, sa se roage cu dinadinsul; intr-al doilea, sa citeasca; intr-al patrulea, sa se roage; intr-al cincilea, sa citeasca; intr-al saselea, sa cante; intr-al saptelea, sa se roage; intr-al optulea, sa citeasca; intr-al noulea, sa cante; intr-al zecelea, sa manance; intr-al unsprezecelea, sa doarma; intr-al doisprezecelea, sa cante cele de seara. (Sf. Grigorie Sinaitul).In ceea ce priveste rugaciunea din timpul noptii, ea este de trei feluri: pentru incepatori, pentru mijlocii si pentru desavarsiti. Cei dintai sa doarma jumatate de noapte si jumatate sa privegheze, fie de seara pana la miezul noptii fie de la miezul noptii pana dimineata; cei mijlocii sa privegheze de cu seara un ceas doua, apoi sa doarma patru ceasuri si apoi sa se scoale la utrenie si sa se roage sase ceasuri pana dimineata; pe urma sa cante ceasul intai si sa se linisteasca… Iar cei desavarsiti sa stea toata noaptea in picioare si sa privegheze.
Orice timp “mort” duhovniceste , trebuie umplut cu rugaciunea scurta: Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa”.
Gandurile noastre pot fi incarcate de sens si finalitate duhovniceasca prin rugaciune staruitoare si curata.
Rugaciunea umple viata omului de harul dumnezeiesc, incat el ajunge sa traiasca totul ca pe o rugaciune, are o atitudine liturgica fata de tot ce-l inconjoara. el vede prin lumina duhovniceasca a rugaciunii adevarate, gandeste in logica rugaciunii, traieste in duhul si respiratia rugaciunii.RAIUL RUGACIUNIIPREOT IOAN C. TESU

Parintii filocaliei evidentiaza permanent valoarea rugaciunii de izvor si incununare a tuturor virtutilor.
Evagrie ne vorbeste despre “calea fericita a rugaciunii”, care este o cale a virtutilor, ce apropie de Dumnezeu. Sfantul Marcul Ascetul spune ca rugaciunea este numita virtute, dar ea este “maica virtutilor”, caci ea le naste pe acestea prin impreunarea cu Hristos, iar Sfantul Ioan Scararul caracterizeza rugaciunea ca fiind “izvorul virtutilor si pricinuitoarea harismelor”.
Rugaciunea devine lucratoare si tare, cand este inaripata de virtuti si este nelucratoare si inerta, atunci cand rugatorul nu o insufleteste prin practicarea virtutilor.
In mod deosebit, Parintii considera rugaciunea curata un rod al smeritei cugetari. Ilie Edictul spune ca rabdarea constituie casa rugaciunii, caci este tinuta de ea, iar smerenia este materia ei, caci se hraneste din ea.
Daca smerita cugetare, simplitatea si bunatatea nu impodobesc rugaciunea noastra-spune Simeon Metafrastul- aceasta paruta rugaciune prea putin ne poate folosi.
Rugaciunea este coroana virtutilor in care stralucesc, asemenea unor pietre pretioase, credinta in Dumnezeu, gandul la moarte si la judecata ce-i va urma acesteia, cand vor cadea pecetile si Cartea Vietii se va deschide si se vor vedea toate faptele noastre bune sau rele, precum si urmarile produse de acestea in timp, asupra smenilor nostri.
In aceasta coroana de nestemate straluceste, de asemenea, rubinul infranarii si safirul pocaintei, ca virtuti absolut necesare urcusului duhovnicesc si, deci, si sporirii noastre in rugaciunea curata si neincetata.
Cununa rugaciunii este stralucitoare, asemenea cununilor pe care le-au primit martirii si mucenicii prin aceea ca s-au unit cu Hristos primind rasplata vesnica pentru lupta pe care au purtat-o.
In aceasta coroana a nemuririi straluceste onixul smeritei cugetari, izvor al rugaciunii curate; straluceste piatra nestemata a iubirii. Rugaciunea este expresia cea mai inalta si deplina a iubirii noastre de Dumnezeu, cel pe care il cautam cu atata dor si cu atata dragoste in rugaciunile noastre.  RAIUL RUGACIUNII PREOT IOAN C. TESU

Intreaga colectie de scrieri filocalice cuprinde numeroase aprecieri si caracterizari ale rugaciunii, rugaciunea curata si neincetata constituind, pentru spiritualitatea filocalica, tinta spre care se indreapta toate ostenelile credinciosului.
Rugaciunea angajeaza intreaga fiinta umana, de aceea Parintii au pus-o in legatura cu unele- cele -mai importante- dintre functiile vietii omenesti.
Evragie Monahul, de exemplu o compara cu vederea, spunand ca” precum cel mai de pret din toate simturile este vederea, asa cea mai dumnezeiasca dintre toate virtutile este rugaciunea”. Tot el o considera o adevarata hrana “precum painea este hrana trupului si virtutea hrana sufletului, asa rugaciunea este hrana mintii”.

Dar atat Evagrie cat si Parintii filocalici ulteriori pun rugaciunea,in mod deosebit, in legatura cu functiile superioare ale fiintei umane, considerand-o o lucrare a mintii. In Cuvatul despre rugaciune, Evagrie numeste rugaciunea a fi “urcusul mintii spre Dumnezeu”, ” intelegerea suprema a mintii”. Ea este ” vorbirea mintii cu Dumnezeu”.
Rugaciunea curata si nemateriala il face pe om “impreuna vorbitor cu Dumnezeu”, spune Cuv. Nichita Stithatul, iar Sfantul Maxim Marturisitorul invata ca ” rugaciunea infaptuieste unirea celui ce se roaga cu Dumnezeu”.

Rugaciunea – spune Sf. Ioan Scararul- este, dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului si a lui Dumnezeu; iar dupa lucrare sustinatoarea luminii. Este impacare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor si fiica lor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc in fata necazurilor; zdrobirea razboaielor, lucrarea ingerilor, hrana tuturor fiintelor netrupesti, veselia ce va sa fie, lucrarea fara margine, sporirea nevazuta, hrana sufletului, securea deznadejdii, dovedirea nadejdii, risipirea intristarilor, bogatia calugarilor, visteria sihastrilor, micsorarea maniei, oglinda inaintarii, aratarea masurilor, vadirea starii dinlauntru, descoperirea celei viitoare, semnul slavei.Rugaciunea este celui ce se roaga cu adevarat, tribunal, dreptar si scaun de judecata al Domnului, inaintea scaunului Judecatii viitoare.

RUGACIUNEA – spune Sf. Grigorie Sinaitul- este la incepatori ca un foc al veseliei, izbucnind din inima; la cei desavarsiti ca o lumina lucrartoare bine mirositoare. Sau iarasi, rugaciunea este propovaduitoarea Apostolilor, credinta nemijlocita, ipostasul celor nadajduite, dragoste lucratoare, miscare ingereasca, Evanghelia lui Dumnezeu, incredintarea inimii, nadejdea mantuirii, cunostinta a lui Dumnezeu, baia curatiei, arvuna Duhului Sfant, bucuria lui Iisus, mila lui Dumnezeu, intelepciunea lui Dumnezeu. RAIUL RUGACIUNII PREOT IOAN C TESU

Psalmul 94
Asculta mai multe audio Diverse

Scopul duhovnicesc al vietii, potrivit spiritualitatii ortodoxe, este desavarsirea sau unirea cu Dumnezeu, traita ca a o “patimire a indumnezeirii”, cum o numeste Sfantul Maxim Marturisitorul.
Iar la aceasta omul nu ajunge decat in urma unei dificile si ostenitoare lucrari ascetice, curatitoare si desavarsitoare, si nu traieste decat un “abis de smerenie” si in starea de” rugaciune de dupa rugaciune”, cand toate lucrarile sau miscarile firesti inceteaza, traind astfel, in clipe de rapire si extaz.
Cunoscand semnificatia si valoarea rugaciunii, Parintii duhovnicesti ai Rasaritului vorbesc despre aceasta “ maica a bunatatilor” sau despre “raiul rugaciunii”, despre aceasta “ cuvioasa” si “sfanta” lucrare interioara, in cuvinte si exprimari de o profunzime si frumusete duhovniceasca deosebite.
Rugaciunea este piscul sau culmea vietii sau a desavarsirii, masura apropierii sau departatrii noastre de Dumnezeu, izvorul vietii si al iubirii. Este oglinda vietii noastre launtrice, in care se vad toate trairile noastre intime, ispitele, caderile, dar si ridicarile si cresterea noastra in plan duhovnicesc.
Rugaciunea este ambianta duhovniceasca locul si starea in care Dumnezeu isi revarsa dragostea Sa asupra noastra sub forma darurilor, deoarece orice dar , orice roada este dobandita prin rugaciune staruitoare si ca rasplata a acesteia.
Viata fara rugaciune este ca trupul fara suflet. Viata sufletului lipsit de rugaciune isi pierde adevaratul ei sens si adevarata ei finalitate. Lipsirea lui de rugaciune este cea mai crunta dintre despartiri, despartirea de Dumnezeu, si, in fond, de noi insine, de ceea ce este mai nobil in fiinta noastra; este “ mai amara decat orice moarte”
Rugaciunea este -spune Cuv. Isaia Pustinicul- lumina sufletului. Ea inlatura toate piedicile, netezeste cararea virtutii si o face usoara celui ce cauta.
Rugaciunea umple sufletul de harul dumnezeiesc si de darurile duhovnicesti; cu cat se intipareste mai mult in inima omului, cu atat o umple mai mult pe aceasta de harul dumnezeiesc.
Rugaciunea face din oameni “ biserici ale lui Dumnezeu” . Mintea eliberata de patimi devine, in starea de rugaciune, “ altar a lui Dumnezeu in curatie”.
Omul insusi isi descopera prin rugaciune trasaturile spirituale ale chipului lui Dumnezeu sadite in adancul fiintei sale, caci, potrivit lui Evagrie Monahul rugaciunea “este lucrarea demna de vrednicia mintii sau intrebuintarea cea mai buna si curate a ei” si, in acelasi timp, cea care da sens vocatiei sale de preot al lumii.
Rugaciunea- spune Ilie Ecdicul- “este cheia Imparatiei cerurilor.”

RAIUL RUGACIUNII

PREOT IOAN C TESU

Veniti sa ne bucuram de Domnul
Asculta mai multe audio Diverse