SFINTII PARINTI INDRUMATORI PE CALEA ORTODOXIEI

MEDITATIA III

 A. Mijloacele care ni le-a dat Dumnezeu pentru atingerea scopului nostru 

Ia aminte frate la multimea mijloacelor si a lucrarilor pe care ni le-a pus la indemana Dumnezeu, ca sa iti atingi cu ele cea din urma tinta, aratand cu aceasta, cat de mare grija si dorinta are ca sa te faca fericit pe vecie. Aceste mijloace sunt in primul rand bunurile materiale, adica avutiile, maririle, bogatia, placerile trecatoare. In al doilea rand bunurile firesti, adica: minte, cugetarea, agerimea simturilor si a madularelor trupesti. Al treilea bunurile suprafiresti cum sunt: stralucirile mintii, Harul cel lucrator si sfintitor, care poarta vointa spre bine, cu deosebite alte Haruri ale Duhului Sfant, virtutile placute lui Dumnezeu, dumnezeiestile Taine, Sfintele Scripturi, indemanurile parintilor duhovnici, fagaduinta bunurilor viitoare, amenintarile cu muncile cele vesnice, vegherea ingerilor, insusi Dumnezeu, care nu se multumeste numai sa te ajute  sa-ti atingi tinta prin mijlocirea fapturilor, ci Insusi a venit sa-ti ceara mantuirea, facandu-se om pentru tine; si din culmea inaltimii Sale a voit sa se faca unealta a mantuirii tale, nu numai cu cuvantul sau cu pilda Sa, ci si cu sangele Sau.Prin urmare, cat de mare nevoie era pentru tine sa slujesti lui Dumnezeu in aceasta lume trecatoare, ca sa-L gusti in cea vesnica. Fiindca pentru a te mantui, Domnul a randuit sa iti slujeasca nu numai cu toate fapturile- chiar si cu cele mai inalte ale cerului, ingerii si arhanghelii-ci si cu persoana Sa cea Dumnezeiasca, cu calatoriile, cu sudorile, cu saracia, cu ocarile Sale, cu patimile, cu moartea Sa, cu o visterie fara de margini ca rasplatire, lasanduti-le mostenire pe toate. Si acum daca din pricina nespusei tale  nemernicii te vei pierde, a cui e vina? Fara indoiala ca numai a ta, fiindca Dumnezeu din partea Sa, ce putea sa mai faca pentru mantuirea ta si n-a facut? El insusi spune, prin proorocul Isaia: “Ce voi mai face inca viei mele si nu am facut? Ca am asteptat sa faca struguri si ea a facut spini” (Is. 5, 4). Uimeste-te dar de nespusa bunatate a lui Dumnezeu fata de tine si multumste-I din toata inima. Cere cu smerenie iertare pentru marea nedreptate ce ai facut ca nu te-ai grijit de suflet. Roaga-L sa iti daruiasca har ca sa nu mai uiti aceste adevaruri ci sa te calauzeasca in toate lucruile tale.“Doamne trimite lumina Ta si adevarul Tau, ele sa ma povatuiasca la muntele cel sfant al Tau”

B. Ca noi facem abuz de aceste mijloace

Ia  aminte la abuzul, pe care l-ai facut pana acum fata de aceste mijloace si unelte daruite tie de Dumnezeu pentru mantuire ta, si cum ai intrebuintat harul Duhului Sfant cel dinlauntrul tau. Cine stie daca tu nu ai luat prilej de la el ca sa pacatuiesti si mai mult? Cine stie daca nu cumva din acea lumina care ti-a aratat credinta, bunatatea si rabdarea cu care Dumnezeu indura pe cei pacatosi, tu ai luat intuneric de pacate? Cine stie daca nu cumva nadejdea si usurinta iertarii si tamaduirea pe care le ai prin spovedanie nu te-au facut sa inmultesti jignirile si rautatile tale fata de Dumnezeu? Mai ia aminte, apoi, cum atat bunurile materiale cat si cele firesti, pe toate acestea le-ai intrebuintat mult mai rau decat harurile launtrice si duhovnicesti, fiindca pe fapturile care trebuiau sa iti fie scara pentru a te sui spre Creator, tu le-ai facut zid despartitor, indepartandu-te prin ele de Dumnezeu. Ba mai mult le-ai intrebuintat ca pe niste arme ca sa lupti impotriva Lui. Ai voit numai sa iti saturi poftele cu ele, desi aceasta este o ocara adusa marelui tau binefacator, Dumnezeu.Pana cand oare iubite va tine aceasta lupta intre tine si Dumnezeu? Pana cand Dumnezeu iti va da mijloace si unelte pentru mantuire, iar tu sa le intrebuintezi impotriva cinstirii Lui si impotriva propiei tale mantuiri? Dumnezeu sa iti faca atat de mult bine, iar tu sa-l tot preschimbi in rau? O, nenorocitul de tine! Cand peste putina vreme vei da socoteala de acestea si cand Domnul nostru va pune in cumpana ceea ce a facut el pentru tine, cu ce ai facut tu pentru Dansul!

C Cum se cade sa indreptam acest abuz

De aceea frate indeparteaza toate neoranduielile si cere pentru ele iertare de la Rascumparatorul tau, mai inaite de aveni El sa te judece. Rusineaza-te de marea nerecunostinta pe care I-ai aratat-o si cu lacrimi in fiecare noapte, atrage-L catre dragostea de Tine. Uraste viata nenorocita, care ca un orb ai dus-o pana acum, ca si cum nu ar fi Dumnezeu ca sa-L slujesti  si sa-l castigi, ci tu singur ai fi stapanul lumii. Fagaduieste ca nu vei mai cauta  altceva in viitor decat sa placi lui Dumnezeu asigurandu-ti mantuirea. In sfarsit cere Har ca cu grija si cu ravna care se cuvine sa rabzi totul numai sa ajungi la tinta,  adica la Dumnezeu asa cum spune Sfantul Ignatie Teoforul:  “foc si rastignire, mancarea fiarelor, casapire, sfasiere, imprastierea oaselor, taierea madularelor, zdrobirea trupului intreg si chinuirea diavolului sa vina asupra mea, numai sa dobandesc pe Hristos.”  Bunurile care ti le-a dat Dumnezeu imparta-le in trei categorii acestea care totdeauna conlucreaza la atingerea tintei, si anume: harurile Sfantului Duh, Sfintele Taine si mai ales milostenia, intrebuinteaza-le cu cea mai mare grija. Nu se cade, sa doresti, mai mult sanatatea decat boala, sa pretuiesti mai mult bogatia decat saracia, cinstea mai mult decat dispretul sau viata mai mult decat moartea. Numai atata sa alegi boala sau saracia si toate cele ce smeresc sufletul si trupul, in masura in care ele te ajuta sa dobandesti tinta mantuirii tale. Pentru ca si un calator nu cauta calea cea mai usoara, ci cea mai sigura ca sa il aduca in patria sa, un bolnav nu ia doctoriile cele mai dulci, ci pe cele mai tamaduitoare pentru boala lui. Hotarasta-te  sa alergi mereu spre tinta din toate puterile si daca dai peste niscaiva piedici, inlatura-le si nu te opri pana nu atingi tinta, asa cum face si un rau, care nu se impiedica de oprelistile ivite in cale, ci alearga si nu se mai opreste pana ajunge in mare. Ce-ti folosesc frate toate poftele dezordonate pe care le ai? Ele sunt piedici in calea mantuirii, deci smulge din inima, desi pana acum le-ai iubit ca pe lumina ochiului. Pentru ca zice Domnul: “Daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l pe el de la tine” (Matei 5, 28).Ce-ti folosesc toate acele curiozitati, dupa care umbli in toate partile, pierzand vremea pe care ar trebui sa o intrebuintezi pentru a merge pe calea mantuirii? Ele sunt piedici, deci taie-le pe toate, chiar daca e mana ta cea dreapta, caci: “daca dreapta ta te sminteste, tai-o si arunc-o de la tine” (Matei 5,30)

Meditatia I

A Ce facut Dumnezeu pentru mantuirea lumii

 Ia aminte, frate, cat de mult a facut Domnul pentru mantuirea ta cea vesnica! Mai intai a fagaduit in sfatul Sau cel vesnic, inainte de intemeierea lumii sa te mantuiasca si a pregatit Imparatia Sa ca plata si cununa, daca vrei vrea sa te supui legilor Sale.
Pentru ca Dumnezeu si Tatal nu s-a multumit numai cu Sine Insusi, cu iubitul Sau Fiu si cu Duhul Sfant, ci din bunatatea Sa a vrut sa iconomiseasca si pentru tine, ca sa te faca fiu adoptiv dupa dar si partas la Duhul Sfant. Toate lucrurile firii si ale harului, le-a pregatit Dumnezeu pentru folosul si odihna ta si ale tuturor celor alesi, dupa cum spune Pavel: “Toate sunt pentru voi” (II Cor. 4,15). Pentru mantuirea ta sunt randuite toate fapturile nemateriale ale lui Dumnezeu, acei stapanitori ai Raiului si ai Cerului, adica Sf. Arhangheli si toi ingerii sa te ocroteasca si sa te ajute, ca sa te mantuiasca: ” au nu toti sunt duhuri slujitoare, trimise spre slujba celor ce au dobandit mantuirea?” (Evrei 1, 14) . Pentru propia ta mantuire a creat Dumnezeu, aducand-o din nefiinta, toata lumea vazuta si te-a pus imparat peste toate fapturile ei, oranduit ca sa-ti slujeasca, pentru ca sa-I slujesti si tu in aceasta viata iar in cealalta viata sa te impartasesti de El adica sa te mantuiesti ”  Dumnezeu nu ne-a creat pentru nimic, ci ca sa dobandim mantuirea (I Tes. 5, 9 ).
Pentru mantuirea ta a dat legi si porunci si a trimis Proororci, care n-a lucrat pentru altceva decat pentru ca sa te mantuiesti tu, dupa cum spune si fericitul Petru: “mantuirea aceasta au cautat-o si au cercetat-o proorocii, care au proorocit despre harul ce avea sa vina peste voi” ( I Petru 1, 10 ) Da ce sa graiesc mai mult? Insusi Dumnezeu cu toate dumnezeiestile Sale desavarsiri, poarta grija pentru un asa de mare lucru si anume mantuirea ta, omule! Tatal isi pune in lucrare atot puternicia si bunavointa ca sa inlature toate piedicile mantuirii tale si voieste sa fie numit in mii de locuri- in scriptura veche si noua- mantuitor, Dumnezeu izbavitor si Dumnezeul mantuirii, numai ca sa arate cat de mult pretuieste si iubeste mantuirea ta Fiul si Cuvantul Lui- Dumnezeu isi pune in practica intelepciunea si lucrarea oranduind toate mijloacele ca sa te mantuiasca si este o lauda pentru EL sa se numeasca pe Sine lucrare si nume dulce, Iisus, adica mantuitor si pe acest nume vrea sa Il pastreze de-a pururea, ca pe numele sau de capetenie, atat in viata aceasta cat si in cea viitoare ca sa te faca pe tine sa intelegi din chiar numele Sau, cat de mult doreste mantuirea ta.
“Si vei chema numele Lui, Iisus, caci acesta va mantui pe poporul Sau de pacatele lor” (Mat. 1, 11 ). Iar Duhul Sfant pune in practica nespusa lui bunatate si conlucrare ca sa te copleseasca cu haruri ceresti si daca tu ii dai intrare in inima ta, iti daruieste nu numai bogatia Sa ci Insusi pe sine ti se daruieste si vine si salasluieste in inima ta ca sa te calauzeazsca, sa te apere, sa te indrepteze spre tinta mantuirii. Acum cand ai cunoscut aceasta, cum de este cu putinta sa mai tanjesti si sa nu intrebuintezi aceste putine zile cate ti-au mai ramas, sa pui in randuiala un lucru atat de insemnat, care este mantuirea ta? ”Iata acum vreme potrivita, iata acum vremea mantuirii”
Trezeste-ti toata dorirea si foloseste acest timp al mantuirii tale ca sa-ti pui la adapost sufletul. Altceva sa nu intrebi, nici sa zici, fara numai ce a spus omul de lege: ” Ce voi face ca sa mostenesc viata cea vesnica”? (Luca 10, 25), caci aceasta imi este de trebuinta, aceasta imi este folositor, si fara aceasta toate sunt desarte, toate sunt primejdioase, toate sunt nefolositoare. Mira-te de cumplita nestiinta in care te-ai aflat pana acum si ramai uimit, cum pana in ziua de azi te-ai ingrijit asa de putin de cele catre care trebuie sa iti indrepti toata atentia si nazuinta. Multumeste Domnului, care prin nespusa Lui bunatate, te-a rabdat atata vreme sa petreci fara de grija pentru mantuirea ta si nu S-a lasat biruit de rautatea ta, ca sa-ti curme aceasta viata rea si lipsita de teama. Si roaga-L sa-ti ingaduie sa savarsesti lucrul inceput si sa-ti arate cu Harul Sau cel atotputernic calea acestei vieti, care te duce neindoielnic la mantuire. 

B. Ce a facut Iisus pentru dansa

Ia aminte, frate cat a suferit Domnul pentru mantuirea ta. El nu s-a multumit numai sa-si cheltuiasca lucrurile si bunurile Sale ci a voit sa foloseasca si propiile Sale suferinte si moartea Sa, ca sa-ti agoniseasca cu ele mantuirea. El a aratat ca pretuieste mai mult mantuirea ta mai mult decat bunurile Sale; iar cu patimile chinuirile si moartea care Le-a rabdat, a aratat ca mantuirea ta o pune mai presus decat Insusi pe Sine. In loc sa razbune cinstea si dragostea dumnezeirii Lui si sa te pedepseasca, El a trecut cu vederea si a murit pentru tine. Daca ar fi fost cu putinta ar fi suferit si cu firea dumnezeiasca numai sa te mantuiasca. S-a facut o rana din cap si pana in picioare, suferind chinuri mai mult decat toti oamenii. A suferit la nastere pentru ca s-a nascut intr-o pestera saracacioasa; a trait lipsit neavand nici cel mai neinsemnat locas unde sa-si plece capul; si a murit in cea mai goala saracie fiindca nu a avut nici locul de 3 coti care sa-I fie mormant. Nici de cinste nu s-a bucurat, pentru ca a indurat cele mai mari ocari, a dus o viata plina de dispretuire pe care a desavarsit-o cu moartea plina de injosire, o moarte mai grozava decat oricare I se putea da cuiva in aceasta lume. Toata durerea trupului a purtat, pt. ca a purtat chinuri nemaiauzite, si din pricina dumnezeiestilor madulare, si din grozavia chinurilor si pentru impietrirea inimilor celor ce Il schinjuiau, incat pamantul s-a muiat de sangele care curgea din rani . A suferit si cu sufletul o durere asa de mare si agonie, incat numai ea singura era in stare sa-L ucida. Deci acum frate, ce poate fi mai ciudat, ca sa vezi ca Iisus Hristos isi varsa tot scump sangele Sau pentru ca sa te mantuiasca, iar tu- desi e vorba de mantuirea ta-, sa nu depui, in putinelele zile care ti-au mai ramas, toata grija si toata atentia pentru mantuire. Hoataraste-te sa biruiesti toate patimile si nazuintele rele care lupta impotriva ta in aceasta vreme scurta a vietii. Si daca pana acum ai socotit mantuirea , ceva de nimic, roaga pe Domnul sa te lumineze ca restul vietii sa-l petreci, cu multa grija ca pe cel mai de seama ale tale. 

 C. Ce trebuie sa faca omul si sa sufere pentru dansa

 Ia aminte acum, cate de mult ai suferit tu si cat de multe ai facut. Stii foarte bine cum prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu ai castigat viata vesnica si raiul, dupa cum si Domnul zice: “ daca voiesti sa intri in viata pazeste poruncile” (Matei 19, 12) . Stii ca fara o mare silinta nu se poate dobandi Imparatia Cerurilor: “ Imparatia cerurilor se ia cu sila si silitorii o dobandesc pe ea” (Matei 11, 12). Oare cat de tare te-ai luptat tu pana acum, ca sa pazesti poruncile? Cat ai suferit ca sa agonisesti Imparatia Cerurilor? De cata odihna te-ai lipsit? Cate patimi ai biruit? Trezeste-te dintr-o nepasare atat de pagubitoare, dupa cum iti porunceste Pavel: ”Stiind ca avenit vremea ca sa ne desteptam din somn” (Rom. 13, 11). Trezeste-te si incepe o viata plina de viata vrednica de credinta crestineasca, si toate celelate scopuri ale tale o singura tinta sa aiba: mantuirea ta de care singur te folosesti . De aceea randuiste-ti un ceas pe fiecare zi, fie dimineata fie seara, ca sa pui in practica acest mare lucru al mantuirii tale si ca sa te deprinzi duhovniceste, ingrijindu-te de cele ce produc frica in inima ta, indepartaea de rau, induiosarea, pocainta si dorul de bunatatile vesnice. Cerceteaza-ti patimile si pacatele savarsite, sa ceri de la Dumnezeu iertare pentru ele si sa inveti cum sa lupti impotriva lor. Citeste acele cuvinte care te invata cum sa castigi virtutile, si cum sa inalturi piedicile in calea castigarii lor. Acestea se cade sa le faci mai ales in cele patru posturi de peste an. Iti ajunge, frate, vremea pe care ai cheltuit-o pentru ca sa-ti faci voile tale si faptele cele paganesti. Hoatarasta-te, ca sa te deprinzi in ele si cu toata sarguinta mediteaza, cerceteaza-te si citeste-le si, pe cat este cu putinta pune-le in aplicare. Descopera-ti toate gandurile parintelui tau duhovnic, alegeti sfintii ocrotitori si incredinteaza-te lor. Sileste-te sa nu cheltuiesti in zadar zilele atat de scumpe ale deprinderilor duhovnicesti. Desi Harul vine de la Dumnezeu, El are obiceiul sa il dea dupa masura in care si noi suntem pregatiti sa il primim.

Meditatia VII  Despre raul  pe care-l cuprinde pacatul

Ia aminte la raul pe care il cuprinde in sine pacatul. Dupa cum unul este binele suprem, Dumnezeu, pe care trebuie sa Il iubim mai mult ca pe orice si apoi trebuie sa iubim si celelate bunuri, tot asa unul este raul cel mare, pacatul, pe care trebuie sa il uram cel mai mult, si din pricina lui sa uram si toate celelalte rele. Si fiindca nu este cu putinta sa fie o deosebire mai mare decat cea dintre Dumnezeu si pacat, este si vadit ca si raul de felul acesta impotriva binelui suprem este cel mai rau. Deci daca Dumnezeu este o  nemarginita mare a desavarsirii, pacatul este un rau nespus mai mare decat toate relele. Si daca Dumnezeu este fiinta fata de care toate fapturile sunt un nimic; neindoios ca pacatul este o uraciune, fata de care toate celelalte rele nici nu se pot numi astfel. Prin urmare pacatul este cea mai mare uraciune potrivnica maretiei si bunatatii
Sale. Prin urmare savarsind pacatul, ai nascut o uraciune nespus de hada, care se impotriveste cu totul binelui care se afla in Dumnezeu, o uraciune, care este cel mai mare  vrajmas al insusirilor
Sale dumnezeiesti.Multumeste indurarii lui Dumnezeu, care-ti da mana de ajutor ca sa te elibereze de aceasta uraciune si imbracamintea cea hada a pacatului cu care esti imbracat. Daca este trebuincioasa si propia-ti voie ca sa te unesti cu indurarea lui Dumnezeu, ca astfel, prin amundoua sa ti se stearga pacatele, apoi puneti vointa ca sa nimecesti toate relele savarsite,, rugand pe Dumnezeu ca sa te intareasca prin harul Sau, ca si tu insuti sa te poti impotrivi pacatului, precum si pacatul se impotriveste lui Dumnezeu; ca sa zdrobesti pacatul precum si el te-a zdrobit pe tine, rasplatindu-I pentru raul ce ti-a pricinuit.

Despre raul pe care-l pricinuieste in viata aceasta 

Ia aminte la raul pe care il pricinuiestepacatul in aceasta viata.  Pacatul: 

v     strica deprinderile virtutilor numite firesti si teologice, adica ale credintei celei vii, ale nestramutatei nadejdi si ale dragostei de Dumnezeu si lasa in suflet o ramasita de credinta moarta, de nadejde moarta si de dragoste moarta 

v     lipseste sufletul de harul cel indreptator, de cel lucrator, de cel al infierii si de ce al rabdarii, pe scurt de toate nemarginitele daruri ale harului, din care si numai unul singur este mai de pret decat toata lumea, pentru ca harul este cel mai mare dar pe care-L poate da Dumnezeu in aceasta viata 

v     goleste sufletul de toate partile faptelor bune, pe care le facu-se mai inainte potrivit cu dragostea si infierea primita de la Dumnezeu. Il lipseste prin urmare, de dreptul pe care il are de a ajunge mostenitor vietii vesnice.  

Dupa ce pacatul a lipsit nenorocitul de bunurile suprafiresti, il lipseste si de bunurile firii, pentru ca-i rapeste ascutimea mintii, lumina si judecata bunei cugetari, gingasia si simtirea inimii, pacea gandurilor si a cunostintei si curatenia tuturor puterilor; il umple de intuneric si de greseli, umple vointa de invartosare si spaima fata de bine, umple dragostea de pofte neinfranate si rele inclinari,  trupul de necuratii, simturile de neoranduiala si, pe scurt, umple sufletul, care era templu al  lui Dumnezeu si-l face pestera dracilor, vizuina a balaurilor . 

Deci, si tu frate, hotarasta-te ca de acum sa-ti folosesti cum se cuvine trupul care te-a inselat sa cazi in pacat , fiindca raul pe care ti l-a pricinuit tie si lui Dumnezeu nu are leac decat numai  lacrimile fierbinti, cere de la Dumnezeu doua izoare de lacrimi pentru ochi, si duh de adevarata pocainta in inima, ca sa poti plange cu ele marile pagube ce ti le-a pricinuit pacatul.

 C. Despre raul pe care-l pricinuieste in viata viitoare 

Ia aminte la raul pe care ti-l va pricinui pacatul viitor, care este munca cea vesnica si cerceteaza, iubitule, cu grija si cu luare aminte ce chin de neindurat este sa ajungi cu sufletul si cu trupul intr-un foc atat de rau, care sa topeasca nu numai muntii, dealurile si celelalte stihii: pamantul, apa si aerul ci si insasi stihia focului care ne slujeste pe noi, care pentru acela are sa ajunga ca o materie si hrana dupa cum se intelege din cele spuse de Ap. Petru: “Si stihiile aprinzandu-se se vor strica” (II Petru 3, 10 ). Si daca tu nu suferi pentru o clipa ca se apropie de tine focul acesta, care fata de cel al iadului este ca o inchipuire zugravita a unui foc, cum vei putea sa arzi in vecii vecilor intr-un asa foc? Cerceteaza, deasemenea cu luare aminte ce inseamna a fi cu totul lipsit de Dumnezeu, care cu dumnezeiestile
Sale desavarsiri se ingrijeste sa faci fericit un suflet, pe vecie, in ceruri; si dimpotriva, ce insemneaza sa afli in Dumnezeu numai razbunare, ca sa pedepseasca sufletul care s-a indepartat de Dansul.    Cum de nu te inspaimanti cu totul cand indraznesti sa pacatuiesti, fie chiar si o singura data? Ah, frate, nu  tii seama ca judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, si pedeapsa  cea vesnica au suferit-o atatia pentru un singur pacat? Daca savarsirea numai o singura data a fost de-ajuns ca sa aprinda un foc vesnic pentru acei nenorociti, cum vei indrazni sa mai adaugi alte lemne, cu noile tale greseli, in acel foc, in acea vapaie pe care ai aprins-o pana acum?  Hotarasta-te, deci sa te impotrivesti cu multa barbatie oricarui fel de ispita si tulburare, care-ti vine de la diavolul si hotarasta-te sa jertfesti de va fi nevoie, nu una, ci mii de vieti, ca sa fii biruit de pacat. Marturiseste ca nu esti vrednic sa ridici ochii spre cerul pe care l-ai dispretuit cu pacatele. Minuneaza-te de lipsa de frica de Dumnezeu in care ti-ai petrecut viata ca si cum pentru tine nu ar fi existat pedeapsa. Cere iertare de la Dumnezeu, pe care asa de des L-ai suparat. Roaga-L intru nemarginita Sa mila, sa te intareasca cu harul Sau, asa fel incat mai degraba sa iti versi tot sangele decat sa te intorci si sa-L mai amaresti, cum L-ai omorat pana acum cu pacatele.

A.  Despre numarul pacatelor omuluiIa aminte la moartea si la infricosatul numar al pacatelor tale din care partea cea mai mica este cea de care iti amintesti, iar partea cea mai mare a celor uitate, pentru ca dupa spusa psalmistului “Pacatele cine le va pricepe” (Ps. 18,13). De aceea pentra ca sa-ti amintesti cateva din ele,- si inca nu destul de limpede adu-ti aminte de toate locurile pe unde ti-ai petrecut viata, de toate mijloacele de care te-ai folosit, de toate cinstirile de care te-ai bucurat, de toate varstele si de toti anii pe care i-ai trait si de toti oamenii cu care ai avut vre-o legatura si atunci vei vedea cat de mare este lantul pacatelor tale. Pentru ca sfarsitul unui pacat a fost inceputul altuia, asa fel ca nici o parte din viata ta nu a ramas nemurdarita de pacate. Toate simturile ti le-ai facut porti, prin care moartea intra in fiecare ceas in sufletul tau. Toate puterile launtrice ale sufletului le-ai intrebuintat ca niste unelte ale tutror pacatelor pe care le puteai face in starea in care te aflai. Intreaga voie care ti s-a dat sa ravnesti cu ea spre Dumnezeu, tu ai intrebuintat-o, vai! dorind si imbratisand toate lucrurile netrebnice si fara rost intorcandu-ti fata de la Dumnezeu.

De aceea frate , trebuie sa marturisesti inaintea lui Dumnezeu sufletul tau ca trupul lui Iov, tot plin de bube, tot putred, ca un butoi urat, plin de viermi. Fiindca un pacat chiar daca poate fi iertat, cand stapaneste pe om il face vrednic de moarte, tu te-ai facut de atatea ori vrednic de moarte pentru pacatele care te-au stapanit si daca un singur pacat de moarte este vrednic de iad, tu, frate, de cate ori oare ai fost vrednic sa te fi afundat in iad din pricina pacatelor de moarte? Cu toate acestea nu poti tagadui ca indurarea pe care ti-a aratat-o Dumnezeu  a fost mare si inca prea mare.

Cere de la Dumnezeu o iertare pe masura covarsitoarelor tale pacate pe care le-ai facut, fagaduind de acum sa il iubesti cu atat mai multa caldura, cu cat mai cu semetie l-ai intristat, si ai incredere ca El , ca un multmilostiv te va ajuta si te va intari cu Harul Sau, ca sa nu mai cazi iarasi in pacatele savarsite:

Doamne si Stapanul vietii mele, sa nu ma parasesti in sfatul lor si sa nu ma lasi sa cad intre ei” (Sirah 23, 1).

B. Despre greutatea lor

Socoteste apoi greutatea pacatelor.  Pentru ca orice pacat pe care tu socotesti ca se poate ierta este cel mai rau si cea mai mare nenorocire din lume, iar fiecare pacat de moarte, care este un rau fata de Dumnezeu, intrece nespus toate relele fata de fapturi. Vinovatia prin care se indatoreaza omul printr-un singur pacat de moarte este asa de multa si asa de mare incat facerile de bine ale Sfintilor, toate sfintenia ingerilor, tot ajutorul Maicii Domnului, inmultite de o mie de ori nu pot sa o plateasca si nici nu se poate cumpani cu ceva greutatea unui pacat de moarte in cantarul dreptatii dumnezeiesti decat numai Crucea si Sangele Mantuitorului. De aceea pacatul este culmea tuturor rautatilor, este singurul si adevaratul rau.Astfel daca ar fi cu putinta sa punem alaturi toate pedepsele iadului cu un pacat de moarte, ar fi mai putin nenorocit cel care ar fi pedepsit cu acelea, decat cel care savarseste pacatul de moarte, precum graieste Duhul Sfant: ” mai de folos este iadul decat pacatul de moarte.” Asa de mare este greutatea unei nelegiuri inaintea lui Dumnezeu! Cine indrazneste sa faca o astfel de nelegiuire, fara indoiala ca are inima impietrita, este o fiinta cu totul farade minte. Deci ce altceva se cuvine frate, sa faci, decat sa plangi toata viata ta cu lacrimi amare, pentru o astfel de cutezanta si impietrire, pe care ai aratat-o fata de Dumnezeu, pacatuind.

Ce altceva se cade sa faci, decat sa-ti doresti o suferinta mai grea decat toate pedepsele, pentru ca sa rasplatesti cinstea si nemarginata maretie a lui Dumnezeu, pe care asa de tare L-ai dispretuit?

Cere deci de la Domnul, din toata inima, sa-ti daruiasca aceasta suferinta, pentru ca tu, dupa insusi cuvantul Sau, nu poti sa te pocaiesti cum se cuvine, fara ajutorul Harului dumnezeiesc, de care te-ai aratat asa nevrednic. Roaga cu caldura pe Domnul sa se indure de tine si precum de atatea ori S-a aratat indurator, in acelasi chip si acum sa-si arate bunatatea si atotputernicia ca sa ti le ierte pe toate cu mare mila Sa si sa nu-ti mai aminteasca de ele.

Meditatia a v-a

Despre pedepsele care s-au dat pentru pacate:

A.  Ingerilor

Dupa cum corpurile se pot masura dupa umbra lor, tot asa si dupa pedeapsa data pentru pacat se poate masura rautatea lui pentru ca pedeapsa este ca o umbra a pacatului, incat dupa ea se poate  intelege cat de mic sau cat de mare este pacatul. Acum masoara cea dintai pedeapsa care s-a dat Luceafarului  cazut si tovarasilor lui, diavolilor. Cugeta cu atentie, ce stare aveau demonii inainte de pacatuire si ce stare dupa ce au pacatuit. Dumnezeu i-a creat in cer, ca pe parga dumnezeiestilor sale lucruri plin de intelepciune, inzestrat cu toate harurile firii nemateriale, pregatiti sa cunoasca dupa voie darurile suprafiresti ale harului dumnezeiesc, duhuri curate, imbogatite cu minte, desavarsite cu mare putere, stralucitori de nespusa frumusete, impodobiti cu toate virtutile si toate bunatatile, ca sa fie deapururi, fericiti, dupa cum spune Dumnezeu prin Iezechil, despre chipul Domnului Tirului- dupa talcuirea fericitului Augustin: ” Tu, pecetea semanarii si cununa frumusetii, te-ai nascut in desfatarea raiului lui Dum,nezeu, te-ai imbracat in toate pietrele scumpe…din ziua in care ai fost taiat, te-am pus peste muntele cel sfant al lui Dumnezeu. Fosta-i in mijlocul pietrelor cele de foc, fosta-i fara prihana in zilele tale, din ziua in care ai fost creat pana ce s-a incuibat in tine nelegiuirea” ( Iezec. 28,12-15 ).Dar cum au rasplatit facatorului lor, ingerii care primisera asa de mari binefaceri? O multime din ei nevoind sa se supuna lui Dumnezeu, au cazut, intrebuintand impotriva vointei dumnezeiesti libertatea si puterea de a_L sluji cu grija.Socoteste, dar, ce mare rau este abaterea de calea catre tinta cea inalta si pacatuirea fata de Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu nerabdand nerecunostinta si nesupunerea diavolilor, i-a aruncat pe toti in adanc: ” Pe ingerii ca nu si-au pazit vrednicia, ci si-a parasit locasurile lor, ii tine in legaturi vesnice, in intuneric, pentru judecata din ziua cea mare” (Iuda 1, 6 ). Aceasta pedeapsa, pe care ei si-au atras-o  asuparasi e de trei ori infricosata, caci: 1. – a urmat de indata pedeapsa; 2.- a fost generala; 3.- a fost deplina. A urmat de indata ce si-a pus in mintea lor un cuget semet, fara sa le dea vreme de pocainta si i-a lasat sa cada din cer in focul cel vesnic cu o mai mare repeziciune decat a fulgerului, dupa cum zice Domnului: “vazut-am pe satana, ca un fulger, din cer cazand” (Luca 10, 18 ) A fost generala, pentru ca n-a crutat pe niciunul din marea multime care erau. Dca ar fi pedepsit numai pe Lucifer, s-au numai a zecea parte di marea armata a duhurilor celor inalte, cum e obiceiul sa se faca cu ostasii razvratiti, fara indoiala ca pedeapsa celor putini ar fi fost o marturie a dreptatii, in deajuns ca sa vare spaime in toti oamenii care pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu. Deci, socoteste, iubitule, ce fel de dreptate este razbunarea aceasta a lui Dumnezeu asupra tuturor ingerilor rai fara sa tina seama nici de vrednicie, nici de intelepciunea, nici de numarul lor mare, nci de bunurile si proslavirile ce i le-ar fi adus  daca i -ar fi slujit, nici de nemarginitele rauatati pe care ei aveau sa le pricinuiasca oamenilor ramanand lepadati! Pedeapsa a fost  deplina, pentru ca demonii si-au pierdut tooate darurile suprafiresti, pe care le aveau si puteau sa le primeasca si au cazut intr-o ticalosie nemarginita fara nadejde de a se mai izbavi vreodata , dintr-ansa.Socoteste, dar, de aici, cat de mult uraste Dumnezeu pacatul. Pentrru ca indata ce a vazut intinatate de necuratia pacatului pe cele mai alese din fapturile mainilor Sale, in loc sa le curateasca le-a aruncat pe toate in focul cel vesnic, fara nadejde de scapare. Cine poate sa nu se teama de acest nemitarnic judecator? Cine ar vrea  sa si-L aiba ca vrajmas? Cine ar avea indrazneala sa-L mai supere? Dupa cum si proorocul ieremia zice: “ Cine nu se va teme de tine, Imparate al neamurilor, pentru ca Tie Ti se cuvine cinstea ( Ierem. 10, 7 ). Pune acum fata-n-  fata pacatele tale cu pacatele aceolr diavoli nenorociti si uimeste-te cum se poarta Dumnezeu cu tine. Diavolii au pacatuit numai o singura data iar tu de atatea ori, ei au pacatuit numai cu gandul, iar tu ai pacatuit si cu gandul si cu lucrul si cu fapta!  Aceia pacatuind nu s-au supus la fapturi mai prejos decat ei, iar tu pacatuind te injosesti mai decat fiintele cele lipsite de judecata, aceia n-au primit vre-odata harul de a se ridica, pe cand tu, dupa, ce-ai primit acest har aici de multe ori l-ai intrebuintat rau; aceia n-au dispretuit preascumpul sange a lui Hristos, pentru ca nu s-a varsat pentru dansii, iar tu l-ai calcat in picoare de atea ori. Si cu toatre acestea, lor nu li s-a dat nici o clipa de ragaz ca sa se pocaiasca iar tie ti s-a dat atatia si atatia ani. Ba insusi Stapanul, care pentru ei a fost neinduplecat, pentru tine, nu numai ca a murit, ci este cel dintai care te cheama la pocainta sa-ti doreasca iertarea pacatelor. El este primul care-ti cere pacea, strigandu-ti cu sfantul autor al Apocalipsei sa-ti deschizi usa inimii ca sa-ti intre inlauntrul si sa te imbogateasca cu harurile Sale, si sa te faca fiu si mostenitor al Imparatiei Lui.  “Iata stau la usa si bat, daca cineva va auzi glasul meu si va deschide usa, voi intra la el si voi pranzi cu dansul si el cu Mine ( Apoc. 3, 20 )O nespusa bunatate a lui Dumnezeu! Si tu, frate, ai atata indrazneala ca sa te retragi inapoi si sa intorci armele impotriva unui tata aasa de iubitor? A unui asa de mare binefacator? Si a unui prieten asa de bun! O neam nerecunoscator al neamurilor,  curateste-te, deci, de mii de ori , iubitule, de pacate, fagaduieste sa le ispasesti in tot chipul. Marturiseste ca nu esti vrednic sa-ti ridici ochii la cer  ca vamesul si sa intalnesti fata tatalui ceresc. Cutremura-te nu numai de faptuirea ci si de numele pacatului, ba chiar si de simplu gand la pacat sa  zici si tu ca Iov: “frica m-a intampinat si cutremurul si oasele mele, tare le-a clatinat” ( Iov 4,14) pentru ca si singurul gandul la pacat este urat lui Dumnezeu, precum scrie scriitorul proverbelor: “ uraciunea este inaitea Domnului gandul nedrept” ( Prov. 15, 27 ). Roaga fierbinte pe Stapanul care s-a aratat fata de tine ca Dumnezeul milelor si nu Dumnezeu al razbunarii sa-ti dea putere sa raspunzi la chemarea Sa cu faptele unei adevarate pocainte si sa-ti intareasca in inima neschimbata fagaduinta facuta, ca sa nu-l mai manii cu nici un pacat, zicand cu David :” Intareste , Dumnezeule, ceea ce s-a hotarat de noi” (Ps. 67, 28 )